—Trebuie să te decizi o dată ce rochie vei purta la încoronare diseară! Nu avem timp doar pentru asta!

—Ce ai vrea să fac dacă nu-mi place niciuna?! Ba sunt prea pompoase, ba sunt prea simple!

—Nu mai face atâtea mofturi și alege una o dată!!

Cam așa decurge o discuție cu mama de azi dimineață. Pur și simplu nu înțelege că nu am *** să port o rochie care nu mi se așează perfect pe corp. Am optat pentru vișiniu fiindcă niciodată nu am dat greș cu o rochie vișinie, evident, pentru că erau confecționate de mine. Însă *** mama s-a gândit că asta e o ocazie foarte specială a vrut să port o rochie croită de cel mai renumit designer din imperiu. Unii spun că ar creea veșmintele împăratului și soției sale, alții că are atâta talent și stil din cauza că de la 16 ani tot face rochiile celor de la palat. Nu asta contează, acum contează că încă nu a găsit ceva ce să-mi placă și să mi se potrivească deși era foarte aproape.

—Ce zici dacă la cea de dinainte îi înlocuiesc fusta lungă și "pompoasă" și îi atașez o trenă care pornește de la jumătatea coapsei în față și în spate o las să atârne până la pământ ?, mă întreabă Melandy McCartney uitându-se la mine de jos.

—E o idee minunată!! Te ador!!, exclam fericită în timp ce mă învârt să o urmăresc în timp ce ia măsurători. Nu îi place să i se vorbească cu "dumneavoastră" sau să i te adresezi la persoana a doua plural. Zice că o îmbătrânește mai mult decât este și o enervează. Nu pare deloc de 42 de ani, arată ca o fată de 24.

Într-o oră a creat rochia perfectă, aproape fără să obosească, exact *** mi-a descris-o, lungă la spate, scurtă în față, sus ca un corset cu bretele late pe umeri, toată făcută din satin vișiniu. Mama răsufla ușurată în spatele nostru de parcă ar fi făcut ea toată treaba, murmura ceva dar nu am reușit să deslușesc ce anume. Cred că doar comenta de gusturile mele vestimentare sau de pretențiile mele, până la urmă trebuie să se consemneze, sunt singurul ei copil.

—Mulțumesc enorm pentru că ai suportat atâta chin pentru fiica mea!, spune mama și-și îmbrățișează cea mai bună prietenă de când erau copile.

—Nu face nimic, a fost plăcerea mea să o fac fericită. Rochia asta îi scoate în evidență părul șaten mediu și ochii verzi-gălbui. Forma îi scoate în evidență formele frumoase și corpul de model, în timp ce trena îi permite să danseze în timp ce oferă un efect de picioare lungi. Rochia ideală necesită efort și timp, iar eu le ofer cu mare drag! Acum e cam timpul să plec. Mă bucur că ne-am văzut.

—Și eu la fel! Kat, grăbește-te să termini de aranjat, mai ai doar o oră până vine trăsura! Vezi că merg să o conduc pe Melandy până afară!

—Sunt aproape gata, mamă!

Când a venit să mă anunțe că trebuie să plec, am strâns-o în brațe și am asigurat-o că voi fi bine. Am auzit-o plângând după ce am urcat deși a promis că nu o va face. Nu e ca și *** merg la balul ăsta să intru în conversație cu vreun bărbat. Vreau doar să atrag asupra mea admirația lor și invidia fetelor care nu se pot compara cu mine. Toate râvnesc la rege și ar face orice să îi ia locul iubitei lui, pe mine nici de rege nu mă interesează și nimeni nu mă crede, dar nici că-mi pasă de ei. Niciun bărbat nu a reușit să aprindă în mine nici măcar o scânteie pentru ei și nici nu o vor face. Toți vor doar sex și bani, iar eu vreau doar iubire și răsfăț. Nu mă potrivesc cu niciunul și e mult mai bine singură decât într-o relație cu cineva care îmi displace.

Abia când am ajuns la castel am realizat cât de mare și cât de maiestuos este în realitate. Zidurile înalte de piatră păzite de zeci de gărzi ascund intimitatea dinăuntru, poarta uriașă de fier fiind singurul punct de acces în paradisul închis înăuntru. Peste zece gardieni se ocupă de recunoasterea invitaților la evenimentul din această seară, coada este lungă și toți agitați sau entuziasmați. O groază de fete îmbrăcate în rochii care mai de care mai exagerate sau mai simple, dar toate albe sau gri, după *** auziseră că îi plac regelui. Arată ca niște fantome neghioabe îmbrăcate așa, altele sunt adevărate strigoaice și cu machiaje exagerate. Îmi mut privirea în altă parte, deja mi se face greață de la atâta non-culoare și extravaganță, e mult prea mult pentru gusturile mele. Vine rândul meu și un gardian îmi cere să-i prezint invitația, să-i precizez numele meu și al părinților, iar după toată procedura aceasta mi se permite să trec în curtea palatului.

Dumnezeule, e mai frumoasă decât am auzit că ar fi! Iarba verde proaspăt tunsă, florile parfumate și copacii înfloriți oferă un joc de culori inedit. Un servitor vine lângă mine și mă conduce pe alee în interiorul castelului nemaipomenit de mare, arătându-mi unde să intru și pleacă. E plin de regalități și fetele de mai devreme. În planul din fața mea, în colțul din stânga se află formația care cântă melodii clasice de bal, în dreapta se află mesele de bufet cu mâncăruri și băuturi de tot felul, iar deasupra un balconaș unde stau și privesc la noi încoronații regele Alexander și regina Christina. El poartă un costum negru cu cămașă neagră și cravată vișinie, ea poartă o rochie stil mireasă, cu corset plin de pietre strălucitoare și decolteu foarte exagerat care acoperă foarte puțin sânii având în vedere statutul ei. Dar culoarea rochiei mă face să simt *** mi se umflă vena la tâmplă, e VIȘINIE!! Exact ca rochia mea!! Din atâtea culori din lumea asta a ales fix aceeași culoare ca mine!!

Mă privește preț de câteva secunde bune, apoi se întoarce la partenerul ei și îi șoptește ceva, dar acesta nu reacționează în niciun fel. Ea își reia poziția de mai înainte și continuă să-mi arunce săgeți de ură din priviri până când regele pleacă rapid de lângă ea fără să spună ceva. Încep și mă uit prin sală să-mi găsesc prietenele sau verișoarele dar nici urmă de ele sau măcar vreo persoană cunoscută de mine. Deodată simt *** sunt prinsă de încheietură și trasă în spate spre ieșirea din marea sală, însă nu apuc să văd cine este din cauza agitației din jurul meu decât în momentul în care se așează în fața mea într-un colț de pe holul pe unde am intrat. E cu un cap mai mare ca mine, lucru care mă face să-mi ridic privirea și dau de doi ochi azurii ca safirele care mă urmăresc de sus până jos. Părul lung din față și negru îi atârnă până pe buzele mari și roșiatice, care schițează un rânjet în colțul gurii pe fața ușor ascuțită. Are corp de atlet, iar mâinile le are poziționate una deasupra umărului meu și cealaltă pe încheietura de care m-a apucat. Mă smucesc în speranța că voi putea pleca dar nu se lasă prea repede și își strânge puțin mai tare mâna în timp ce se apropie de mine cu un pas mai mult. Spațiul dintre noi devine foarte mic, devin agitată și simt *** încep să tremur din cauza lui și a situației în care mă aflu.

—Pleci undeva, darling?, îmi zice cu un strop de aroganță în vocea lui groasă.

—Da-mi drumul și lasă-mă să mă întorc în sală!, îi răspund pe nerăsuflate fără să țip.

—De ce aș face asta?

—Nu am de gând să fiu văzută în ipostaza asta cu tine de către cineva sau chiar de către regină și să se înțeleagă greșit!, răspund răspicând fiecare cuvânt.

—Te asigur că nu ne va vedea nimeni acum. Dacă era vorba să fim văzuți nu te mai luam. Dar de ce tremuri așa de tare?, încearcă să imite îngrijorarea.

—Ce te interesează pe tine?! E din cauza agitației!

—Îmi place rochia ta, îți scoate în evidență ochii hazel și părul șaten-portocaliu. Te prinde bine vișiniul, îți evidențiază atuurile corporale.

—Mulțumesc...

—Nu te mai uita în jos. Mă enervează lucrul acesta când vorbesc cu o persoană.

—Scuze..., ridic privirea și fac contact vizual cu el.

—Nu îți cere scuze, nu este necesar. Apropo, *** te cheamă, draga mea?, vocea lui pare atât de calmă față de *** era mai devreme.

—Katherine...

—Îmi pare bine!

—De ce acum nu mai ești așa..., și nu apuc să termin fraza că își dă seama la ce mă refer.

—Am crezut că ești genul de fată înfiptă sau topită după mine, atâta tot., răspunde și ridică din umeri.

—Nuu... Nu sunt genul ăla..., mă întrerupe.

—Nu mai pot sta! Întoarce-te la bal și evită-mă în seara asta., zice grăbit și pleacă, fără să apuc să întreb ceva.